Romii din Sibiu vor să dea Cartea Recordurilor în judecată.

Comunitatea romilor se pregăteşte să bată recordul pentru cele mai multe blesteme! Ţintele sunt chiar reprezentanţii Guiness Book, care refuză să-i menţioneze în Cartea Recordurilor.

Romii au încercat să bată recordul pentru cel mai mare Şah Hai Mas din lume, mâncarea lor tradiţională, dar reprezentanţii Guiness au spus că este doar o tocană. Şi că au văzut şi mai mari de atât.

În plus, Reprezentanţii Cărţii Recordurilor le-au transmis romilor că nu pot înscrie în concurs mâncăruri tradiţionale ale unei comunităţi restrânse.

Dorin Cioabă, preşedintele Asociaţiei Romilor Nomazi şi căldărari, se simte discriminat şi este revoltat de refuzul celor de la Guiness Book. El spune că nu va renunţa până ce mâncarea romilor nu va ajunge un record.

„Noi cu toţii ştim că există un premiu pentru cea mai  mare pizza din lume, există un record pentru cea mai mare mâncare gulaş gătită şi atunci vin şi întreb, aceste mâncăruri nu sunt nişte tradiţionale?”, afirmă prinţul Cioabă.

Romii se consideră discriminaţi şi vor ca Şah Hai Mas-ul să ocupe locul bine meritat în meniul lumii. În acest sens, s-au decis să-i dea în judecată pe reprezentanţii Guiness Book.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s